MeTICamentul

Voi aveți un Tic care vine tropa-tropa cu voi la baie? Un Tic care se bucură când vă întâlniți prietenii și îi spală fără pripă pe față, pe mâini. Bine, îi spală cu tot atâta entuziasm și pe străini, dar lucrăm la asta. Un Tic care nu vă lasă niciodată să fiți singuri, poate doar singurătatea aia în care poți să taci fără să te simți stingher ori părăsit. Pentru că, foarte aproape, cineva respiră, strănută, se scarpină și-și caută locul învârtindu-se în jurul cozii lui. Apoi scoate capul de sub plapumă și-i atât de ciufulit și pierdut, că-ncepi să râzi chiar dacă, poate, nu ești fericit. Voi aveți un Tic pe care-l luați cu voi oriunde, la cursurile de reportaj, la ședințele de la birou, la întâlnirile bussines? Un Tic care se înțelege cu toată lumea, chiar și cu cei care nu-l plac. Un Tic care stă cuminte în coșul lui, fericit că n-a fost lăsat singur și nefericit acasă. Un Tic care nu te slăbește o clipă din urmărirea nasului nătăfleț și-a ochilor lui rotunzi și dulci. Să nu te piardă, prea mult te iubește. Un Tic care face pârț fix când e în brațele tale și toată lumea crede că ești tu, mai ales că începi să te scuzi c-a fost cățelul de vină. Un Tic care te scoate sub soare în zilele în care îți vine să te îngropi între perne. Un Tic care nu cere să-i explici, lângă care poți să taci dacă asta simți, poți să cânți dacă asta simți, poți să plângi dacă asta simți. Se va pleoști și el și se va aduna cu tot corpul lui moale, mic și cald lângă tine. Se va lipi de pieptul tău spunându-ți parcă: ”Sunt aici, dacă vrei să-ți bagi mâna în blana mea, știu că-ți place. Și, cine știe, poate vrei să-mi dai ceva bun!”.

Voi aveți așa un Tic? Că eu nu știu ce m-aș face fără el.