Cine ne-a desenat?

Îi știam desenele. Îi știam creionul, linia pensulei, urma de pixeli. Îi admiram culorile, perfecțiunea stărilor pe care le transmitea, dulceața personajelor, a peisajelor. O bănuiam în secret că numele ei mijlociu e ceva cu Disney ori ceva cu Pixar. Nu mai văzusem așa ceva atât de aproape de mine. Mă minunam și mă bucuram ca un copil. Asta simțeam pentru Delia Tee, pentru măiestria degetelor ei din care cobora cu talent fiecare punct. Era artă, o artă cât toată copilăria mea, cât toate visele mele de-a-i aduna pe altă planetă pe Micul Prinț, piticii din poveste și Bambi. Undeva unde să fie doar ai mei.

Iar apoi i-am primit în dar. Acesta a fost sentimentul când Delia m-a desenat. Am început să plâng, mângâind cu privirea fiecare culoare, zâmbetul perfect surprins, ochii mei de animație. Visasem mereu în secret să fiu un desen! Iar acum eram: unul frumos, perfect, unul pe care dacă îl prindeam de mână, aș fi putut dansa cu el, am fi putut țopăi amândouă, eu și desenul. Iar Delia ar fi râs, ne-ar fi luat în palmă și ne-ar fi așezat din nou, cuminți, pe foaie. Are mai mult decât talent, atât de frumos desenează! Nu, nu doar frumos, ci cuprinzător, pune suflet, pune patimă, pune zâmbet și un pic din ea. Sunt sigură că ați simțit și voi.
Zilele astea va termina și desenele pentru site. Un desen lung, amuzant, creativ, nostim, colorat, plin de Tic, de rochii, de nebunia noastră, de picioarele lungi ale lui Andrei, de roțile bicicletei, valize soldățești și ceainice. A stat aproape o lună printre pozele noastre și ne-a căutat până ne-a găsit. Apoi ne-a redat prin desenele ei. Iar unul din ele va fi chiar coperta cărții noastre!Nu știu dacă am să pot vreodată să-i mulțumesc pentru partea aceea din sufletul ei pe care ni l-a desenat pe chipurile noastre și pe boticul lui Tic. Privind la ceea ce a realizat, simt că noi patru (eu, Andrei, Tic și Delia) ne-am întâlnit pe-o planetă știută doar de ea și ne-am veselit, și-am dănțuit. Așa cum numai în desene s-a mai pomenit!Îți mulțumesc din suflet… de desen!

Și-o las să vă spună ea mai multe despre atât de frumoasa ei muncă în ale culorilor:
”In ultimii ani am lucrat cu ilustrații si design pentru jocuri video impreuna cu o echipa mica de prieteni talentati, Perfectly Paranormal, intr-un colțișor de Norvegia. M-am apucat si de (inca) o facultate unde studiez Arte virtuale si design. Iar de un an si ceva sunt si freelance artist.”
Pe Delia o găsiți pe site-ul ei, pe blogurile deliatee.tumblr.com si deliat.wordpress.com, pe Twitter: @delia_tee și pe Deviantart.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *